Aventura în Tanzania: safari, tribul Maasai și Răzvan Pascu. Cum arată viața în singura țară fără cazuri declarate de Covid 19

Tanzania: safari, tribul Maasai și Răzvan Pascu. O vacanță în Tanzania părea în primăvară un vis nerealizabil, dar am ajuns și iată povestea noastră. 

O vacanță în Tanzania părea în primăvară un vis nerealizabil. Când a început carantina totală, mi-am propus să o traversez pozitiv, cu gândul că trebuie să se încheie cu bine petru a putea pleca în această călătorie. Și cu ideea că dacă această călătorie va avea loc, înseamnă și că se va fi găsit o rezolvare, fie tratament sau vaccin.

În aprilie l-am rugat pe Răzvan mai mult în glumă să facă o minune pentru a ne putea ține de planul acestui safari. Nu știu ce ,,vrăji” a făcut, iar excursia a avut loc. Eu am început să mă pregătesc de plecare cu o zi înainte, când am primit rezultatul negativ la testul PCR. Toți turiștii din grupul de Tanzania au făcut acest test ca măsură de precauție impusă de organizator, din aproape 60 de oameni, 4 au primit rezultat pozitiv și au rămas acasă.

O călătorie în Africa îți schimbă percepția asupra vieții. Este ca și cum ritmul bătăilor inimii s-ar reduce la jumătate, agitația tehnologică aproape dispare. Cuvântul sărăcie capătă din prima clipă în care pășești pe pământul roșu al Africii cu totul alte conotații. Imaginile din filme cu copii dezbrăcați, murdari dar fericiți nu sunt de pe o stradă izolată a acestui continent, acești copii sunt peste tot.

Am aterizat pe aeroportul din Kilimanjaro trecând cu avionul în aterizare chiar pe lângă vârful acestui munte. Prima noapte am dormit în Arusha, orașul-poartă de intrare în zona parcurilor naționale tanzaniene. Nu este neapărat un oraș care merită vizitat, de altfel am fost sfătuiți de Răzvan și Irina (colega lui) să nu ieșim de capul nostru la plimbare.

Localnicii nu mai văzuseră turiști de câteva luni bune de când cu pandemia și împânziseră gardul hotelului încercând să ne vândă de la pălării de safari la alte chilipiruri. Hotelul Four Points by Sheraton este o veche casă colonială, cu camere spațioase și înalte, înconjurat de vegetație. Am luat prânzul la o plantație de cafea unde ne-am întâlnit pentru prima dată în călătorie cu maimuțele libere să se plimbe printre oameni.

Aventura a început a doua zi, când am pornit în safari prin primul parc, Manyara. Cele trei zile de safari sunt ca un festin cu trei feluri, Manyara a fost aperitivul. Am văzut foarte multe maimuțe, la un moment dat ne-am simțit în Planet of the Apes, ne-au traversat drumul colonii întregi, călătorind ele știu către ce destinație. Parcul are în mijloc un mare lac al cărui nivel era foarte crescut inundând pe alocuri traseul mașinilor.

Apropos de mașini, erau “special designed” pentru safari. Este vorba de jeepuri 4X4 care pot deservi șase turiști și al căror plafon se ridică permițând observarea animalelor din picioare, în aer liber.

Grupul nostru a călătorit într-o suită de 10 astfel de mașini ai căror șoferi au fost dublu testați de covid, atât înainte de sosirea noastră cât și pe aeroport, înainte de a ne sui în mașini. Răzvan a avut cu el teste suplimentare pentru orice fel de situații neprevăzute, de altfel a fost un turist căruia i-a curs nasul și s-a panicat, rezultatul dublu negativ al testelor i-a permis să se bucure în continuare de vacanță.

În parcul Manyara am văzut elefanți, girafe, am văzut și zebre, pe care le-am vânat cu camera precum o minune a lumii, neștiind ce va urma în următoarele parcuri. Răzvan ne-a atenționat zâmbind încă din prima zi că în cea de a treia vom trece puțin "plictisiți” pe lângă animale, am crezut că este o glumă cu o urmă de marketing în ea. A avut dreptate, starea de uimire totală nu poate ține la nesfârșit, la un moment dat am obosit.

Am luat prânzul la Serena Lodge Lake Manyara, un restaurant superb situat deasupra parcului, de unde am avut o priveliște amplă asupra lacului. Mai apoi am pornit către următorul parc, Ngorogoro.

Mașinile noastre de safari
Girafele, aceste animale minunate, extrem de prietenoase
Elefantul care ne-a întâmpinat la intrarea în Ngorogoro

Ngorogoro este un parc național situat în craterul unui vulcan cu un diametru de 19 km și o adâncime de 600 m. Este cea mai mare căldare vulcanică intactă din lume formată prin prăbușirea în interior a vulcanului în urmă cu 2 milioane de ani. Aici trăiesc peste 25.000 de animale. Cea de a doua noapte a vacanței ne-am petrecut-o la Serena Ngorogoro Safari Lodge situat chiar pe buza vulcanului. Toate camerele au avut vedere spre vulcan și de pe balcon am putut observa cu binoclul pâlcurile de animale pe care mai apoi a doua zi le-am văzut la câțiva metri de noi. A doua zi dimineață ne-am pus ceasul deșteptător la 6 dimineața pentru a vedea răsăritul soarelui din vulcan, din păcate au fost ceva nori, însă nu voi uita cafeaua savurată cu binoclul în mână urmărind sute de bivoli și girafe.

Cea de a doua zi de safari a fost practic ca și cum am fi pătruns într-un ecran 3D pe care rula Animal Planet. În Ngorogoro am întâlnit toți Big 5, chiar dacă leii și-au făcut apariția puțin mai târziu, când deja ne obișnuiserăm cu cirezile de zebre și bivoli.

Animalele sunt obișnuite cu prezența mașinilor de safari, nu fug de ele, de aceea sentimentul este că devii parte cumva din decor. Șoferii mașinilor de safari, ghizii noștri locali, sunt extrem de buni observatori, identifică animalele mai rare de la foarte mare distanță și știu să se coordoneze unii cu alții astfel încât toți turiștii să poate trăi întâlnirea cu acestea.

Grupul nostru la intrarea în parcul Ngorogoro
Pâlcuri de zebre în Ngorogoro

Dodo, ghidul nostru, ne-a povestit că anul acesta am fost primul grup pentru el și cel de-al doilea al companiei pentru care lucrează, firma parteneră a Eturiei. În primele luni din an este sezonul ploios și nu a avut turiști din cauza vremii, iar mai apoi a venit pandemia și nimeni nu a mai călătorit. A trăit lucrând cu ziua în cu totul alte domenii de activitate. Salariul mediu în Tanzania era de aproximativ 250-300 de dolari în vremurile ,,normale”, însă Tanzania trăiește mai ales din turism, așadar economia ei a fost lovită masiv. Doar două companii de ghizi care operează în cele trei parcuri au mai supraviețuit pandemiei, restul sunt suspendate sau închise.

Tanzania nu are declarate cazuri de covid. A avut în primele luni de pandemie, mai apoi a oprit comunicările oficiale către OMS, asumând că nu are cazuri pozitive. Nu există nici date oficiale referitoare la numărul de testări. Nu există niciun fel de măsuri oficiale de prevenție în răspândirea bolii, masca nu este obligatorie. Angajații din turism s-au adaptat însă cerințelor occidentale. Dodo, ghidul nostru s-a testat de două ori, ne-a dezinfectat pantofii în prima zi, a purtat mască (e adevărat, doar în primele două zile, adevărul este că ar fi fost infern în căldura din safari). Angajații lodge-urilor au avut în permanență mască pe față, purtată corect peste nas iar dezinfectanții erau absolut la fiecare colț. Ne-am simțit în perfectă siguranță, mai ales că grupurile organizate pe mașini s-au menținut și la mese, care au fost de doar 6 persoane. Acestea au fost măsurile luate de Răzvan, iar turiștii le-au respectat. La începutul călătoriei am fost convinsă că absența cazurilor de covid este o minciună, cu trecerea zilelor am început cu toții să credem că poate clima, rezistența populației la boli foarte grave, imunitatea colectivă și absența turiștilor au adus un soi de binecuvântare non covid acestei țări dăruită cu peisaje inimaginabile dar lovită totodată de o sărăcie cruntă.

În Ngorogoro am vizitat un sat de maasai. Maasai people sunt unul din cele peste 120 de triburi din Tanzania, singurul căruia i se permite să trăiască în parcurile naționale pentru că a dovedit că o poate face în armonie cu animalele sălbatice. Maasai people au credința că fac cumva parte din familia mare a acestora. Se hrănesc cu carne, lapte și sânge de bovine și trăiesc din creșterea de animale (capre și bovine) și în vremurile bune și din vizita turiștilor.

Cu Petru-Son și un grup de maasai
Maasai din satul vizitat de noi
Gazdele noastre

Pentru a ne permite să le vizităm satul, am plătit 10 dolari de persoană, însă ne-au lăsat să intrăm în casele lor și ne-au organizat un spectacol cu dansuri și cântece tradiționale.

Maasai people sunt cel mai cunoscut trib din Tanzania mulțumită autobiografiei scrise de  elvețianca  (prin adopție de țară, născută în Germania)  Corinne Hofmann care în timpul unei vizite în Kenya s-a îndrăgostit de un maasai. Și-a abandonat viața occidentală și s-a mutat cu el, adaptându-se la cele mai multe dintre regulile tribului dar a și încercat să le schimbe pe acelea care încălcau teribil drepturile și libertățile femeilor. Cartea elvețiencei ,,Îndrăgostită de un masai” a inspirat multe turiste să călătorească în Tanzania în căutarea iubirii și pe mulți tanzanieni să își aroge fals calitatea de maasai pentru a le veni în întâmpinare.

Maasai people pot avea câte neveste vor, care trăiesc în case individuale, nu laolaltă și au în medie 10-15 copii. Hainele lor sunt foarte colorate, cu multe nunațe de verde și roșu, iar bărbații se sprijină într-un soi de toiag atunci când pășesc. Atât bărbații cât și femeile poartă cercei mari și colorați, care le atârnă greu în urechi.

Copiii din trib merg la școală și studiază atât limba engleză cât și dialectul local. La finalul vizitei în sat, ultimul stop a fost la școala lor, unde cei mici au avut un mic spectacol cu cântecele. La sugestia lui Răzvan, pregătisem de la București punguțe cu dulciuri, caiete de colorat și creioane pentru copiii maasai, care au fost încântați să le primească, dar și destul de nedumeriți. Pentru mulți dintre ei, era probabil prima oară când asistau la așa ceva, așa cum spuneam, anul acesta a fost unul fără turiști. Întregul moment este surprins în filmul călătoriei.

Gazdele noastre
Lady maasai
Copiii în școala din sat

Deși dronele sunt ilegale în parcurile naționale, șefii tribului ne-au permis să le filmăm satul. I-a distrat foarte tare să vadă pe ecranul telefonului cum arată casele lor din aer. Evident că maasai people nu au telefoane și cad într-o uimire totală atunci când văd pe ecranele acestora fotografii tocmai atunci făcute cu ei.

Maasai people trăiesc o viață simplă, călătoresc foarte rar înafara satului, de obicei se însoară cu neveste din aceeași comunitate, dacă le aduc dinafară le plătesc cu animale. O nevastă din alt sat ,,costă” 15 bovine și atunci când ajunge în sat este întâmpinată cu o ceremonie asemănătoare celei din filmulețul nostru.

Am plecat îngândurați din satul de maasai, o viață în astfel de simplitate și sărăcie pare incredibilă. Maasai people nu s-au văitat nicio secundă de nimic, ne-au zâmbit cumva superior pe tot timpul vizitei și așa cum ei ni s-au părut nouă ciudați, la fel le-am părut și noi bizari.

Următoarele două nopți le-am dormit la o bijuterie de lodge, Serengeti Serena Lodge, situat în mijlocul parcului Serengeti, de altfel cel mai mare parc din călătoria noastră. Cazarea în mijlocul parcurilor este un mare avantaj într-un safari, timpul pe care l-am fi petrecut în mașini să intrăm și să ieșim a fost economisit. În Serengeti Serena Lodge plimbarea între căsuțe și restaurant se face după căderea întunericului doar însoțiți de unul din rangerii hotelului întrucât animalele (buffalo mai ales) circulă libere prin complex, este parte din ,,casa lor”. Într-una dintre călătorii Răzvan nu a ținut seamă de această regulă, s-a gândit pesemne că are distanță mică de parcurs și s-a întâlnit cu doi bivoli. A făcut exact ce nu ar fi trebuit, adică a luat-o la sănătoasa, regula ar fi fost să se întindă pe jos și să nu se mai miște. Noi am avut un bivol chiar în fața terasei camerei, l-am admirat zeci de minute la lumina lanternei la doar câțiva metri de noi.

Parcul Serengeti a fost cel mai mare dintre cele trei vizitate, are și cea mai multă vegetație, însoțită de pildă și de faimoasa muscă țețe. Am fost atenționați să folosim spray-uri speciale pentru a ne proteja de muște și țânțari. Animalele întâlnite aici au completat perfect tabloul început în primele două parcuri.

La finalul celei de a treia zi de safari eram atât de fericiți, satisfăcuți dar și obosiți încât am ajuns la vorba lui Răzvan, nu ne mai ridicam la vederea animalelor deja întâlnite în multiple ocazii, doar leii în copaci și cheetah ne-au mai stârnit curiozitatea.

Unul din grupurile care a zburat cu balonul
În dimineața plecării, în drum spre aeroport cu Răzvan și Petru-Son

În dimineața plecării către Zanzibar, o mare parte din grupul nostru de turiști a participat la o călătorie cu balonul deasupra parcului Serengeti. Au pornit la 4.40 dimineața de la hotel și au zburat vreme de o oră și ceva deasupra rezervației naturale, iar mai apoi au luat micul dejun însoțit de șampanie într-un spațiu verde din parc. Întreaga experiență a costat cu mult mai puțin decât de obicei, rate-cardul inițial a fost de 600 de dolari, Răzvan a negociat la mai puțin de jumătate. Nu am participat la această aventură, mi s-a părut mult prea devreme, dar am poze 😊

În drum spre aeroportul de unde am luat avionul spre Zanzibar, pe când eram triști că nu vom mai vedea animale pentru cine știe cât timp până vom reveni în Africa, ne-au ieșit în cale cirezi întregi de elefanți, girafe și zebre parcă pentru a ne demonstra că ne facem griji degeaba, viața e plină de surprize frumoase. Cum ar spune localnicii, Hakuna Matata.

Sursa: LIFE.ro