Kenya, regatul animalelor grandioase si al experientelor contrastante!

Cred ca am atipit vreo 20 de minute legate in cele noua ore de zbor de noapte ale primului charter dintre Bucuresti si Mombasa. Desi ma intalnisem deja cu elefantii in safari, statusem de vorba cu masaai si mangaiasem cu talpile cel mai fin nisip al Oceanului Indian, tot ma incercau mii de emotii, iar entuziasmul ma facea sa zambesc continuu pe sub masca neagra. Iar norocul meu era sa fiu tour leader-ul grupului de presa si aveam deja un program cu mult mai incarcat si plin de experiente decat cel al unei vacante obisnuite. Ca un infotrip pus la punct ca la carte de Eturia si Private Safaris, urma sa vizitam o suita de resorturi si lodge-uri si sa cunoastem oameni, comunitati si viata salbatica.

 

Ziua 1: Mombasa

Rotile lui Goguta (n.r. Boeing 737-700 YR-BGG al TAROM) ating usor pista in cea mai lina aterizare pe care o am de cativa ani incoace. Imediat, tunurile de apa ne fac sa tresarim. „Ploua torential?”, se intreaba pasagerii, curiosi, in prima clipa. „Vaaai, ce primire frumoasa!” Scara este pusa imediat la usa avionului, iar noi coboram direct pe pista. Muzica tribala rasuna, dansatorii desculti tin ritmurile prin miscari ferme, televiziunea locala e prezenta, reprezentantii Ministerului Turismului ne intampina si tot staff-ul aeroportului ne inconjoara si ne aplauda. „E o mare sarbatoare sa va avem aici!,” ne primeste Tourism Board-ul kenyan in timp ce ne „echipeaza” pentru ce va urma: palarii de safari, fulare pentru diminetile reci si bratari din margele - un mic suvenir pe care il purtam deja cu mandrie.

Microbuzul isi face greu loc prin aglomeratia din Mombasa la ora de varf. Masini, scutere, oameni pe strada, dar si sute de tuk-tuk-uri transforma traficul intr-un haos parca asiatic. Ghidul local, Ruben, incearca sa ne introduca deja in atmosfera, povestindu-ne despre viata de zi cu zi, trafic, apa potabila, piete locale si modurile in care fiecare incearca sa-si castige traiul. Din aglomeratie, cladiri gri si praf, parca, dintr-o data, trecem printr-o poarta spre alta lume: totul devine verde, cu gradini ingrijite, vile scumpe. „Aici suntem in zona bogata a orasului!”, intareste ghidul ceea ce vedem deja. 

Oprim in fata unor porti de palat. „Jambo!”, apare imediat un paznic inarmat, care ne deschide bariera si intram in complexul Voyager Beach Resort. Nici nu coboram bine din masina, ca suntem invitati sa ne spalam pe maini la chiuveta de la intrare si sa ne dezinfectam. Apoi, onorurile! La propriu! Fanfara ne-a asteptat la bord! Voyager Beach este un resort atipic, construit ca un vas. Angajatii (marinarii) au grade si functii reprezentative, iar receptia devine in fiecare zi un alt port al lumii, semnalizat prin steagul arborat - in functie de portul in care „acosteaza” in ziua respectiva, se aleg felurile de mancare de la bufet, programele, dar si spectacolele de seara (momentan, fara dans din cauza masurilor anti-pandemice). Noi am acostat chiar in Mombasa pentru o experienta traditionala cat mai autentica. Puntea este o gradina luxurianta imensa si plina de palmieri, iar la babord si tribord gasim camerele insiruite doar pe doua niveluri. Ce sa-ti doresti mai mult decat aceasta poveste marinareasca tropicala? Revenind la camere, sunt foarte spatioase, iar in interior predomina albastrul. Usile imense pe sina te lasa sa te joci cum iti doresti: ziua sa le inchizi pentru a da drumul la aerul conditionat, iar noaptea sa le deschizi larg si sa tragi plasa pentru a auzi muzica valurilor ce se lovesc de stancile de pe mal.

de pranz ne-am bucurat la 20 de minute nord, la Serena Beach Resort - acel loc care detine „fereastra spre paradis”, asa cum ne-a spus chiar CEO-ul Private Safaris, Alexander Spiro, pe care tinea mult sa o vedem si sa ne minumam de ea. Si pe buna dreptate! Din constructia cu o arhitectura ce imbina stilul arab cu cel local, fereastra este un portal spre gradina verde si plina de flori, piscina intinsa si oceanul albastru. Aici, la un mezanin aflat in fata valurilor timide, vedem cum trec pe plaja alba camilele impodobite in straie locale, colorate. Suntem pentru prima oara impresionate de fine dining-ul kenyan, de la supe, fructe de mare si fripturi si pana la deserturi fine.

Cum este inca devreme, Ruben ne propune sa mergem intr-un „Bush Tour”, cum numesc ei vizitarea unui sat din afara orasului - pentru ca efectiv acei oameni traiesc in tufisuri. Inca din prima zi, suntem fata in fata cu acea realitate a Africii: copii desculti cu haine rupte, adulti care-si dramuiesc zi de zi apa si firimiturile, scoli fara table de scris sau caiete, copii care se joaca fotbal cu mingi imaginare… Turul prin sat este foarte bine pus la punct de localnici, care doar asa mai castiga un ban. Traseul e bine stabilit, iar tu, turistul, treci prin toate; cum se scoate laptele de cocos, cum se macina porumbul si se scutura, cum se face alcool din seva de cocotier, cum se impletesc frunzele palmierilor pentru a face umbrare, ba chiar si cum isi construiesc casele din nuiele, lut si balegar, rar fac rost de caramida. Am intalnit si vraciul, care ne-a aratat un ritual de purificare impotriva starilor de rau si ne-a spus cu ce ierburi se vindeca de boli. S-a lasat cu emotiile acelui soc, acelor imagini pe care acum le vedeam pe viu. In afara satului, femei si tineri carau nepretuitele bidoane galbene (apa potabila de la guvern), altii incercau sa vanda diverse punandu-si viata in pericol pe marginea drumului, copiii ne faceau fericiti cu mana din santuri. Ici-colo, grupuri de barbati ce nu s-ar ridica cat e ziua de lunga de la bodegi improvizate din nuiele si saci cusuti - pe post de umbrare. Intre sate, intregi campuri de sisal (un fel de agava, dar e planta textila) decorate cu baobabi seculari.

Ziua ni se incheie in cealalta extrema a vietii Kenyei: in partea bogata, la resort, unde singura problema devine ce sa alegem la cina din sumedenia de preparate. Dincolo de gardurile inalte si bine pazite, poti crede ca esti cel putin pe Coasta de Azur - si esti tratat ca atare, regeste! Mai ales cand turismul in Kenya insemna aproape 10% din PIB inainte de pandemie, fiind o destinatie preferata de calatorii din toata lumea atat pentru safari (si drumurile asfaltate dintr-un parc spre altul), cat si pentru serviciile peste medie oferite de unitatile de cazare.

 

Ziua 2: Parcul National Tsavo East

Dupa un rasarit de vis si un mic dejun delicios, abia iesim din Mombasa printr-un praf gros ce se ridica pana la cer din valea in care chinezii construiesc noul nod rutier. „Pana anul viitor va fi gata”, ne spune soferul si ghidul nostru local de safari, Otete Abok de la Private Safaris. Noi putem spune doar „wow!” Pe drumul lung si plin de camioane ce transfera containere din portul Mombasa spre Nairobi si celelalte tari vecine, aflam despre sistemul sanitar foarte bine pus la punct al Kenyei, de pozitionarea buna a tarii in toata Africa de Est (ca „bogata”, multi emigreaza aici ca sa munceasca), despre inchisoarea din parcul natural „daca evadezi, te mananca leii”, despre pedepsele cu moartea pentru anumite infractiuni pe care presedintele refuza sa le semneze din anii ‘80 pentru a da dovada de stat civilizat. Vorbim despre coruptie, braconaj si mii de kilometri de garduri electrice pentru a-si proteja fauna si pasaje de trecere pentru ele, despre lipsa apei potabile, despre lipsa transportului public care sa duca copii la scoala - desi scoala e obligatorie, altfel parintii sunt sanctionati cu munca in folosul comunitatii, dar si despre cele 42 de triburi ale Kenyei.

Trecem pe sub calea ferata si fire electrificate ne ating masina: „Sunt pentru elefanti, sa nu treaca pe aici spre sosea si spre asezarile rurale”, ne spune Otete. Apoi parasim asfaltul pentru a intra spre maretul Tsavo East.

Parcul National Tsavo este cel mai mare parc salbatic din lume, fiind cat Israel sau Slovenia ca suprafata (21.000 km2). Soseaua catre Nairobi il imparte in Vest (partea cu o suita de habitate, ce urca de la campie prin campuri de lava pana pe piciorul muntelui Kilimanjaro, cu vegetatie deasa si inalta) si Est (o campie arida, galbuie, cu vegetatie pitica ce are aspect de stepa). 

Primele care ni se arata sunt cateva girafe, ce ne privesc nemiscate de dupa trunchiuri de copaci - greu de zarit din prima, parca se confunda cu ei. Apoi, usor-usor se apropie in timp ce noi asteptam cu motorul oprit. Una dintre ele, ne onoreaza cu o traversare grabita chiar prin fata noastra. Nu departe, ajungem la Ngutuni Lodge, unde privirile ne sunt rapite de faimosii elefanti rosii - asta de la solul plin de fier in care se scalda de cateva ori pe zi. La micul lac din fata terasei lodge-ului, patru elefanti parca ne asteptau special sa-i salutam, pentru ca restul turmei deja plecase. Ngutuni e un spectacol permanent datorita ochiului de apa. Nu stii niciodata ce animale insetate se vor apropia. Camerele au balcon privat spre „scena”, deci, daca alegi sa stai aici, nu vei rata nimic!

Dupa ce spunem „Asante!” (Multumesc!) pentru masa, pormin spre poarta oficiala a parcului unde ne asteapta, imbracat in militar, seful parcului Tsavo East, Navangatundu, ne intampina pentru a ne spune ca suntem prima echipa de presa - si prima televiziune - care vine in parcul pe care il gestioneaza. Pe langa declaratii, el ne tine un mic training despre cum sa (nu) ne purtam in salbaticie, despre maimute - principalele creatoare de probleme - si elefanti ce se vor afla doar la cativa metri distanta. 

Si nu a gresit. Desi Tsavo East are doar o mica-mica parte vizitabila (un drum principal cu cateva bucle, restul parcului trebuie sa ramana in salbaticia lui pura), dupa nici jumatate de ora de mers, ni se deschide o vale verde si luminoasa. Dar nu orice vale, ci una plina de elefanti. Sute. Zeci de familii cu mari, cu mici, cu pui prea mici pentru iarba inalta, cu micuti obositi ce cad in tufis si toata familia trebuie sa astepte sa se odihneasca pentru a pleca mai departe, cu mame infometate de iarba cruda si cu batrani ce motaie in trei picioare (asa dorm trag un pui de somn elefantii). Vocile lor se aud mai intens sau mai domol intr-un peisaj de-a dreptul emotionant. „Si eu sunt uimit! Sunt zile in care vin pe aici cu turistii si nu gasim niciun elefant!”, se mira si Otete, ghidul nostru.

Zebre, antilope de tot felul, cateva girafe si sute de pasari de tot felul parca ne-au condus spre un apus de aur, apoi spre lodge-ul din inima parcului unde urma sa ne petrecem prima noapte in salbaticie: Ashnil Aruba. O primire calduroasa, cu cocktailuri reci si chefi care ne fac fripturile exact asa cum le vrem in fata noastra, ne relaxeaza din nou. Ne primim casutele ce se deschid chiar spre ochiul de apa plin de elefanti. E drept, ii vedem prin gardul electrificat doar cu lanterna intr-o noapte ce pare neagra - dar asta pana ne uitam spre cer si zarim cele mai fine stele si galaxii ale Caii Lactee. In apa, un hipopotam, iar - mai departe putin - multi ochi luciosi pisicesti. Da, leoaice! Care n-au tacut cat a fost noaptea de lunga! Hipopotamii au sforait in voie, iar elefantii s-au tot inghiontit pe balta. Prima noapte in salbaticie a fost foarte intensa, iar eu abia aseptam sa se creape de ziua sa vad leii.

 

Ziua 3: Amboseli

Adorm spre dimineata, doar pasarile vesele ma trezesc inainte ca soarele sa treaca de orizont. In pijama, alerg la gard: nicio miscare. Niciun leu, niciun hipopotam, niciun elefant. Parca nu se intamplase absolut nimic! Bine... hai dupa lei cu jeep-ul, poate avem noroc!

Mancam repede si suntem gata de plecare, dar nu inainte de vedea spectacolul de a da afara o maimuta buclucasa din una dintre masinile de teren. Plecam spre iesirea din Tsavo East, dar drumul ne e intrerupt de o turma de elefanti ce se scalda si se joaca intr-un lac. Si stam si inspiram momentul. Ah, uite o zebra ce merge chiar pe drumul rosu ce contrasteaza perfect cu seninul cerului diminetii! Ba sunt mai multe, uite-le dupa copac!

Un asfalt impecabil ne duce din ce in ce mai aproape de Marele Zeu Alb (Kilimanjaro, 5895 de metri). Peisajul se schimba, viata curge altfel. Lasam orice agitatie a pietelor construite special pentru soferii de camioane si dam de turmele de vite manate de maasai autentici. Tot maasaii ce isi vand sculpturi si accesorii din margele ne inconjoara jeepul si la poarta de intrare in Amboseli, cat timp Otete face formalitatile de check-in. Mai insistenti ca de obicei - probabil suntem printre primii turisti pe care ii vad dupa un an de liniste - dar deloc agresivi, au incercat continuu sa ne vanda cat mai mult, cat mai scump. Dar stim deja, orice in Kenya este negociabil astfel incat toata lumea sa fie multumita.

Bivolii ne-au aratat calea spre Ol Tukai Lodge, locul in care am avut parte de o primire mai mult decat spectaculoasa. Aproximativ 30 de maasai ne-au intampinat cu dansul lor traditional si cu vechiul cantec acompaniat de sunetul tuturor zorzoanelor pe care le poarta. Ne-au invitat sa-i urmam in gradina cu doua privelisti a lodge-ului: spre Kilimanjaro si spre balta elefantilor. A fost preludiul pentru un pranz variat si delicios, unde am mancat una dintre cele mai bine gatite vite din zona. Apoi, avem ocazia sa vizitam si camerele spatioase si foarte bine intretinute, aflate doua cate doua in casute traditionale ce au vedere spre natura.

De aici, plecam si cu celalalt grup de turisti Eturia cu care ne sincronizam spre vizitarea unui sat de maasai - cred eu, o activitate fara de care o vizita in Kenya nu ar fi completa. Ajungem la ei printre baltile pline de flamingi roz si cocori cu coroana, cu zebrele uitandu-se indiferente in zare, cu bivoli ce ridica agale privirea sa vada ce jeep mai trece astazi. Primiti tot cu strigate razboinice, printre iezi, vitei si caini, ii urmam in satul lor. Mirosul este greu de suportat pentru ca, in „piata” marginita de casele din nuiele, balegar si pamant, isi tin vitele pe parcursul noptii pentru a nu le ataca pradatorii. Ei s-au obisnuit… si cu odorul, si cu miile de muste ce parca nu te lasa sa traiesti. Toti imbracati in shuka, acea patura rosie de acryl, ii protejeaza de pradatorii savanei in propriul lor teritoriu. Da, tot parcul Amboseli apartine acestui trib. Satul lor e intact ca acum o suta de ani. Sau poate o mie, ma gandesc mai bine, dupa ce cobor intr-o casa semi-ingropata cu forma de melc, imposibil de aerisit - miroase a imbacsit, a caldura statuta si a fum - pentru ca gatesc inauntru. Inca fac focul cu bete si doua-trei frunze uscate si merg desculti. Desi unii s-au cizelat si nu mai locuiesc acolo, multi dintre ei refuza modernizarea, spunand ca e de rau augur sa te rupi de traditii. 

Plecam spre scoala satului. Aici, copiii nu sunt crescuti de parinti, ci de intreaga comunitate. Vreo 40 de copii de 3-7 ani, toti in aceeasi uniforma roz, murdara si veche - semn ca o poarta de la unii la altii, ne asteptau foarte cuminti, asezati pe banci lungi. Fara pupitre. Nu au. Ci doar banci de sezut. Profesoara ne prezinta clasa, dar ne face si o demonstratie ca si cei mai mici dintre ei stiu alfabetul. Alfabetul e pe peretele clasei: agatat de o scandura, pictat cu marker si vopsea pe un sac alb de rafie. Toti striga literele in cor. De fiecare data cand mergem in zone defavorizate, Eturia Hope devine modul nostru de a multumi comunitatilor prin care trecem. Asa aducem si acum zambete pe chipurile copiilor si profesorilor cu rechizite si dulciuri. Totodata, le multumim turistilor nostri care, neconditionat, ni se alatura de fiecare data cu bomboane si jucarii. Orice ar primi, cat de simplu sau putin, acesti copii vad prea rar aceste lucruri.

Cum experientele si emotiile in aceasta tara te trec prin mii de stari opuse, de aici plecam, cu mila in suflet si furie pentru nedreptatile lumii, spre un apus linistitor, etern. Undeva, intre doua dealuri la orizont, Otete ne opreste pentru cadrul perfect, in care soarele lumineaza un copac de acacia inclinat inainte sa alunece, cu ultimele raze ca de miere dincolo de movila de pamant.

Ne cazam la Amboseli Serena Lodge, un loc ce imbina cu stil motivele tribale, cu accent pe simbolurile maasailor. Un bar decorat cu coliere din margele, picturi tipice, o receptie impanzita de calabash uscate (un fel de tartacute mult mai mari din care fac vase) ne proiecteaza pe un taram legendar. Apoi, maasaii ne insotesc la masa pe care o aveam pregatita, un bush dinner special organizat din partea lodge-ului, cu supe si salate de tot felul, cu barbeque si legume trase la tigaie. Ca de fiecare data, totul proaspat, gustos, mult si bun!

Desi Amboseli mi-a parut mult mai animat decat Tsavo East in acea zi, noaptea a fost liniste: doar greieri lenesi si cateva bufnite au dat tarcoale. Sau poate am dormit eu prea profund, cine stie...

 

Ziua 4: Amboseli si Tsavo West

Noroc cu Otete, care ne-a atras atentia inca de aseara ca de aici se vad si cele mai frumoase rasarituri din Kenya, cum primele raze ale soarelui parca intorc Kilimanjaro cu 30.000 de ani in urma: cand era un vulcan furios. Si uite-ne pe noi cu ochii mijiti de somn, la 05:50, urcand agale in jeepul ce parca ne-a devenit casa fericirii si surprinderilor in ultimele zile. Stie ghidul unde sa ne duca. Iesim imediat dintre copacii ce inconjoara lodge-ul si ne ducem catre inima parcului, lasand lacul inca prea tacut in dreapta. Ajungem pe un camp deschis cand un bleu-oranj incepe sa se contureze spre orizont. Doar cantecul greierilor in jur. Rar, cate un tiuit de liliac ce intarzie sa se duca la somn. In zare, siluete de elefanti care deja si-au inceput ziua, dar si cateva antilope gnu care merg atente catre lac. Ne asezam confortabil si in tacere, lasam natura sa ne intre in suflet. Cu fiecare moment, culorile se schimba. Devin din ce in ce mai fierbinti, pana ce prima raza alba parca da foc zapezii ce imbraca Muntele Kilimanjaro. Nu stiam unde sa fotografiem peisajul mai intai, cu atat mai mult cu cat acele culori nu vor iesi niciodata pe camera asa pline de viata cum le vad ochi inostri. Dupa un rasarit maiestuos, decidem sa mergem inapoi la lodge, pentru micul dejun. Insa dimineata aceasta, Amboseli e atat de plin de viata, ca parca animalele ne striga sa le acordam un moment, sa le admiram in toata gratia lor. Mai in gluma, mai in serios, doua impala se impung sub privirile curioase ale turmei. Ceva mai departe, cateva zeci de maimute pitice parca ne inconjoara. Dupa care, un muget de bivol ne face sa-l vedem in departare. „Scartaituri” de zebre si behaituri de antilope - ca si cand am avea prin preajma - ne ofera acea experienta africana pura pe care o cautam cu atat de multa ardoare.

Cine a mai avut stare pentru un mic dejun in tihna? Repede-repede mancam, inconjurate de cele cateva maimute care deja se apucasera sa debaraseze orice rest de mancare de pe mesele vecine. Fuga, in jeep, hai inapoi pe camp! 

Si bine am facut! Pe stanga, tolanit in iarba uscata, un ghepard isi facea siesta. S-a intins, s-a alintat, s-a rasucit, apoi s-a ridicat alene. Antilopele, zebrele, ba chiar si pasarile deja „tipau”, sa anunte toata regiunea savanei ca acolo e un pericol. Noi? Nici nu respiram! Ignorand tot ce are in jur, ghepardul s-a spalat tacticos ca cea mai adorabila pisica, apoi a traversat lejer prin fata noastra, pierzandu-se in tufisuri.

Ocolim soseaua nationala extrem de aglomerata pe un drum neasfaltat paralel cu granita Tanzaniei. Avem parte de masaj african in toata puterea expresiei. Drumurile din parcurile nationale sunt notabil mai bune si cu mult mai putin praf. Da, praful devine principalul nostru inamic. Noroc cu mastile care ne mai protejeaza putin, desi se inrosesc in dreptul narilor la fiecare sfert de ora. Dupa o ora de mers pe acel drum de pamant (sau praf, mai bine spus), pare ca ne-am bronzat uniform in culoarea solului caramiziu. Radem. Ce mai conteaza! Mergem sa exploram Tsavo West, parcul pe care abia astept sa-l vad datorita solurilor vulcanice negre, stancilor ciudate pe care le vazusem doar in fotografii si campurilor de lava prelinse pe dealuri si munti. O pana pe spate ne incetineste, dar noroc ca in Kenya exista - aproape la fiecare benzinarie - baiatul de la vulcanizare care repara roti cu kituri de urgenta. Asa ca nu trebuie sa apelam la una dintre cele doua roti de schimb din spate.

Voyager Ziwani ne primeste cu bratele deschise pentru un pranz cu spectacol maasai. Acesta este un alt fel de lodge, nefiind protejat de celebrele garduri electrice. Lacul pe care asezarea de corturi a fost ridicata cu mai bine de 20 de ani in urma, e casa hipopotamilor si crocodililor. Aici nu ai voie sa iesi singur noaptea din cort, un ranger cu lanterna puternica si arma te va insoti pe drumul dintre corturi si restaurant. „Hipopotamii obisnuiesc sa se mai plimbe pe aici noaptea; desi sunt ierbivori, ataca daca se simt in pericol si de aceea sfatuim turistii sa nu se apropie de ei. Cat timp nu te apropii, nu sunt un pericol.” Apoi, plecand sa explorez putin imprejurimile, observ ca si crocodilii sunt cumva obisnuiti cu cei de acolo. Unul a fugit de mine direct pe fundul baltii, dar al doilea, nici nu s-a miscat cand unul dintre chelneri s-a apropiat de el. In vizita lodge-ului, vedem corturile: luxury, cu pereti despartitori inauntru (din caramida), cu bai in interior. De fapt, aspectul exterior este altfel, iar materialul din care sunt facute este foarte gros. Au doua layere: plasa permanenta (pentru a admira exteriorul fara grija insectelor) si „peretele” din textil ce poate fi oricand urcat sau coborat. Voyager Ziwani, fiind chiar la granita cu Tsavo West, dar in afara ei, nu se supune regulilor parcului, asa ca proprietarii detin un sanctuar deschis unde fac safari-uri de noapte impreuna cu turistii. Da, abia astept sa ma intorc aici!

Cat ne bucuram noi de acest mic rai din inima salbaticiei, timpul trece pe nesimtite. Alta pana, de data asta pe fata, ne asteapta in parcare. „Unde mergeti acum?”, ne intreaba unul dintre maasai. „La Kilaguni”, ii spune ghidul nostru. Apoi urmeaza o discutie destul de crispata in care Otete se schimba la fata. „Vesti proaste! A cazut podul peste Tsavo si trebuie sa facem o ocolire de vreo 50 de kilometri in plus.”, spune el usor nelinistit. Suntem deja de cateva zile in Kenya, am invatat atitudinea, pe care i-o reamintesc: „pole-pole!” Roti avem, timp mai avem, semnalul la telefon a revenit.

Dar Otete se grabea din alt motiv pe care aveam sa-l aflam de indata ce intram in holul grandios al receptiei: Kilaguni Serena Lodge se afla pe marginea unui deal, in vale sunt lacurile, iar soarele tocmai aluneca printre dealurile din departare. Din nou, cele mai frumoase apusuri sunt in Africa! Si aici suntem primul grup numeros de turisti dupa pandemie, asa ca suntem intampinate pe ritmurile „Jambo Bwana” si cu un tort-surpriza: „Karibu to Kilaguni” (Bine ati venit la Kilaguni!). In timp ce ne delectam, Sebastian, chelnerul nostru, vine tiptil, dar grabit: „Look, the leopard!” „Unde, unde!”, ne ridicam noi indata si ne lipim de balustrada dinspre lacuri. Si atunci il vedem. In liniste perfecta, fara niciun zgomot, leopardul calca pe furis in drum spre lac. Bea apa, apoi se retrage la fel de grijuliu, fara ca vreo antilopa sa-l observe.

Noaptea, din nou, liniste.

 

Ziua 5: Tsavo West & Taita Hills

Turmele de zebre le fac loc celor doua turme de bivoli ce parca si-au dat intalnire la lacuri la ora fixa. Asa arata micul nostru dejun, parca privim un documentar pe National Geographic, dar pe viu, in briza diminetii. 

Se face ora de plecare si mergem direct catre Mzima Springs unde Titus, rangerul rezervatiei - un baiat de doi metri parca proaspat iesit din armata, cu pusca atarnata peste umar -, ne face un tur al valoroase comori: apa! Pura, rece, potabila! De ea se bucura nu doar localnicii din regiune, ci si cei peste 20 de hipopotami ce-si petrec zilele aici, la umbra padurii dese crescuta de izvoare.

Safariul nostru continua nu cu foarte multe animale, ci cu peisaje din alta lume. Ajungem la rocile vulcanice si la campurile de lava, unde rosul puternic este inlocuit de un negru de taciune. Pe stanci, cautam leii, dar gasim o specie de antilope cu copite speciale pentru a se „tine” de stancile astea (cum sunt caprele negre la noi), soparle colorate, multe dik-dik (cea mai mica specie de antilope, cat pisicile), dar si bivoli. Din Tsavo West, traversam spre Taita Hills Conservancy Sanctuary, unde vizitam un ultim lodge din periplul nostru: Salt Lick, unul dintre cele mai faimoase si cele mai fotografiate locuri de safari din Kenya. Fiind in afara parcului national si pe un teren privat (ce apartine unui fost ministru), acest loc are ceva in plus fata de celelalte lodge-uri vizitate: acesta are o sursa de apa artificiala. Desi e asezat tot pe malul unui lac pentru a admira salbaticia, aici proprietarii au suplimentat peisajul prin cursul de apa proaspata, continuu, pe care il ofera zilnic. Animalele se bucura atat de tare de el, ca rar mai pleaca din zona, asa ca peisajul devine unul emotionant, in care dupa oricat safari ai face, nu mai gasesti atatea vietati felurite la un loc: cu turme de zebre si familii numeroase de elefanti, gazele si antilope gnu, girafe si sute de pasari. 

Casutele lodge-ului sunt pe piloni, astfel se elimina necesitatea unui gard electric. Sunt rotunde, cu doua niveluri, iar camerele sunt intime si confortabile, cu o fereastra mare ce se deschide spre toata actiunea. Daca vrei si rasfat, parte din acelasi complex este si Taita Hills Safari Resort & Spa pe care il gasesti chiar la intrarea principala in sanctuar. Cele peste 60 de camere sunt foarte spatioase, luminoase, pretabile pentru familii, dar si cupluri aflate in luna de miere. Aici am si mancat. Dupa un pranz delicios cu supa de dovleac cu ghimbir si peste proaspat asezonat cu sos de unt si lime, a urmat un drum lung inapoi pe coasta Oceanului Indian.

 

Zilele 6-8: Diani Beach

Cat ne-am delectat cu briza calda a oceanului, creaturile marine care se lasa vazute la fiecare reflux si muzica valurilor, am vizitat trei resorturi din Diani Beach, cea mai faimoasa si animata statiune kenyana de la ocean. Sands at Nomad (un resort-boutique modern, cu influente locale), Jacaranda IOBR (un resort cu casute in stil swahili) si Swahili Beach (un resort de lux cu arhitectura arabeasca si suita de piscine ce parca vor sa imite Pamukkale-ul turcesc) au fost selectiile pe care Eturia si Private Safaris le-au facut pentru grupul de presa, fiind cele mai bine cotate pentru curatenie, confort, servicii de calitate oferite, facilitati, dimensiunea camerelor, varietatea mancarurilor (avand chefi recunoscuti pe plan local), plaje private, dar si gradini luxuriante. Inspectiile si relaxarea au fost asezonate cu o excursie in Parcul Marin Kisite alaturi de Pilli Pipa pentru doua sesiuni de snorkeling si o masa bazata pe fructe de mare. Delfinii ne-au fost alaturi, iar refluxul ne-a dezvaluit de la o multitudine ce corali de toate formele, la pesti in mii de nuante cu nume populare de animale si legume, dar si stele de mare negre, rosii si albastre!

Info-trip-ul in Kenya a fost atat de intens, mi-a starnit atatea emotii si trairi, ca abia astept sa le iau pe indelete din nou. Si ma intorc dupa lei, care s-au ascuns bine-bine de noi. Ne vom intalni in charterul din 21 iunie si vom putea povesti si mai multe! :) 

Vino si tu cu noi pe taramul milioanelor de experiente! https://www.eturia.ro/vacante/charter-kenya

 

In loc de concluzie - pe scurt, de ce sa mergi in Kenya?

M-au impresionat foarte mult serviciile de o calitate superioara la tarife decente, iar acest aspect se vede sa este intiparit in felul lor de a fi.

Mancarea este foarte variata si bine gatita. Chiar si cei mai pretentiosi (ca mine) nu doar ca au de unde alege, dar se vor intoarce si cu ceva greutate in plus.

Lodge-urile de aici sunt un motiv in sine: pentru a fi mai aproape de natura.

Ai sansa sa vezi suita Big Five!

Resorturile sunt foarte mari. Adica pentru multe dintre ele, chiar ai nevoie de o harta. Iar distantarea nu este o problema.

Respecta regulile impuse de autoritati, purtand masca in interior, dar si in exterior. Angajatii te indeamna sa-ti pui masca (daca uiti), sunt langa tine sa te serveasca cu manusi la masa (nu mai ai voie sa te servesti singur la bufet) si te indeamna mereu sa te dezinfectezi.

Curatenia din unitatile de cazare impresioneaza si ea.